Home » Cultură » Muzeul de artă „George Oprescu”, redeschis după 39 de ani

Muzeul de artă „George Oprescu”, redeschis după 39 de ani

Muzeul de artă „George Oprescu”, redeschis după 39 de ani
Publicat: 27.11.2019
Muzeul de artă "George Oprescu" din Bucureşti va fi redeschis după 39 de ani, printr-o ceremonie care va avea loc astăzi, de la ora 12.00, la sediul instituţiei, anunţă Academia Română.

Ceremonia va avea loc la sediul situat în strada Dr. Clunet nr. 16, din cartierul Cotroceni, în prezenţa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte, şi acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române.

Evenimentul marchează împlinirea a 138 de ani de la naşterea academicianului George Oprescu, creator de şcoală în domeniul istoriei artei, iniţiator al unor proiecte muzeale şi rafinat colecţionar şi critic de artă.

Ceremonia de deschidere este precedată de conferinţa „Academicianul George Oprescu – profesor, ctitor, donator”, care se va desfăşura în Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125, cu începere de la ora 11.00.

Personalitatea istoricului de artă George Oprescu şi rolul jucat de acesta în cultura română vor fi evocate de acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, şi de prof. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu”.

Profesor şi istoric de artă, George Oprescu a devenit membru al Academiei Române în anul 1938. Zece ani mai târziu, a fondat, în cadrul Academiei Române, institutul de istoria artei, care astăzi îi poartă numele, cu scopul de a încuraja cercetarea artistică multidisciplinară, contribuind astfel la structurarea şi îmbogăţirea istoriei artei din România.

Împătimit colecţionar, George Oprescu pune bazele unui spaţiu de expunere în propria locuinţă, unde reuneşte o preţioasă colecţie, alcătuită din lucrări ale artiştilor români şi europeni, textile tradiţionale, obiecte orientale şi stampe japoneze. În 1962, colecţia academicianului George Oprescu găzduită în casa din zona Cotroceni este deschisă publicului şi transformată în muzeu de artă.

În acelaşi an, 1962, casa şi colecţia sunt donate către Academia Română. 250 de tablouri, 8.700 de gravuri, peste 1.400 de desene, 50 de sculpturi, covoare orientale şi scoarţe ţărăneşti, numeroase piese de ceramică şi circa 1.000 de stampe japoneze au fost în acces public până în anul 1978, când Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie impune Academiei Române transferul casei şi colecţiei, care intră în custodia consiliului.

În 1980, obiectele sunt transferate către recent înfiinţatul Muzeul al Colecţiilor de Artă, iar casa este redusă la stadiul de locuinţă particulară.

Miercuri, donaţia profesorului Oprescu, recuperată în urma unor lungi litigii în instanţă, reintră în circuit public, iar casa revine la funcţiunea sa iniţială de spaţiu muzeal, după un îndelungat proces de restaurare întreprins de Academia Română.

Muzeul de Artă „George Oprescu” al Academiei Române îşi redeschide porţile către public începând cu data de 1 decembrie şi va putea fi vizitat în zilele de joi, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Intrarea este gratuită.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor